„…dar usor de sesizat ca cei mai aprigi tobosari ai razboiului, erau si campioni la evitarea inrolarii in Armata.”
Sigmund Freud, vorbind de personalitatile din perioada respectiva, premergatoare primei conflagartii mondiale, cand lumea era apucata parca de o euforie a razboiului si multi nu vedeau rezolvarea problemelor decat printr-un razboi. „Era chiar nepatriotic sa nu-ti doresti razboiul”, continua acesta. Astfel de vremuri, omenirea a mai trait si a uitat, si vad ca incet-incet unii se intorc la viziuni din trecut.
Liniile rosii de care vorbea Trump si mai apoi Putin, au fost trecute de mult, de ambele parti. Siria a devenit de mult terenul de exercitiu a unor bestii, fie ca sunt de la est sau vest sau autohtone. Si daca liniile rosii au fost trecute de mult, mi-as dori ca cei razpunzatori sa nu impinga lumea intr-un punct fara intoarcere.
Si pentru ca tot vorbeam de ipocrizia oamenilor de stat, nu pot sa nu o remarc si pe cea a oamenilor obisnuiti. La recentele atentate de la SKT. Petersburg, nu am vazut nici un fel de solidaritate pe situ-urile de socializare cu victimele atentatului din Rusia. Aia sunt mai putin oameni decat cei calcati de masini prin Franta, Anglia, Suedia sau Germania ? Sentimentul ala de antagonie si de senzatie generala ca UNII sunt mai oameni decat ALTII, ala a fost adevaratul combustibil pentru primul razboi mondial..