Cand altii clocesc cacat in varf de pat…

10 aici…miezul noptii in tara…

Cand abia astepti sa rupi patu la 7 seara, cand nu stii cum e sa’ti sune ceasul la 5 dimineata, cand nu stii cum e sa dormi doar 10 ore pe saptamana si alea adunate, cand nu stii cum e sa pierzi „si anul asta” sarbatorile, cand ai ramas acasa pentru ca ningea sau ploua prea tare, cand a existat mereu cineva care sa’ti dea, cand ai facut mereu pe victima, cand mereu statul e de vina si uite in ce tara de cacat traiesti tu…cand n’ai plecat niciodata pentru ca ti’a fost teama, cand n’ai riscat niciodata tot ce ai avut pentru ce ai fi putut sa ai, cand n’ai iesit niciodata in frig sau ploaie sa strigi impotriva lor, cand ti’ai dorit sa moara si capra vecinului sa simta si el… cand nu esti in stare sa faci schimbarea aia pe care in fiecare an ti-o promiti, cand gasesti mereu scuze, cand niciodata tu nu esti de vina pentru tot ce esti AZI… cand ai trait toate astea si nu ti’ai dat seama ca LENEA si PROSTIA te’a acaparat, iti meriti soarta. Si ultimul stadiu al prostiei, e sa fii convins ca „esti special cumva, dar inca nu stii in ce sens si tu meriti mai mult de la soarta, nu te compari cu restul….”. Si astepti… ani. Critica si auto-critica. Mie si acum mi’e teama de propria lene…