Sa ne mai ocupam si de lucruri serioase. Asta e un subiect amplu dezbatut in timp, cu unele concluzii care sunt destul de clare. Exista insa intrebari care persista si sunt puse periodic, unele dintre ele in momente cheie, atunci cand un anumit eveniment are loc. Eu voi vorbi din proprie experienta (peste 15 ani de gaming) si din prisma celor observate la alti gameri din jur.
Inceputurile pasiunii
Astazi, sunt convins ca varsta la care incepe pasiunea pentru jocuri, a scazut foarte mult. De la 3..4 ani copiii au inceput sa detina tablete performante, telefoane samd. Controlul timpului petrecut in fata unor astfel de dispozitive devine foarte important in aceasta faza. Daca ar fi sa dau un sfat, jocurile care stimuleaza mintea si creativitatea sunt de preferat, cele adecvate varstei. Si nu pentru ca in caz contrar, micutul tau va pune mana pe o arma mai tarziu, ci pentru ca e o varsta critica la care ideea de a face ceva constructiv si pozitiv se prinde cel mai bine.
Eu am inceput destul de tarziu gaming-ul, pe la 13 ani, prin salile de NetCaffe-uri (cum le spunea atunci) cu GTAII, Quake1, Red Alert si altele. Am avut insa o predilectie pentru jocurile de strategie. Fiind un fan al Imparatilor Romani si citind cat puteam de mult despre istoria Imperiului Roman, ma pasiona ideea de a comanda o armata si de a construi un imperiu. Ce vreau sa spun e ca trebuie sa existe O BAZA si o educatie, o cultura generala construita, o sete de cunoastere deja ”injectata” in individ, INAINTE de a dedica timp acestor jocuri. Si voi explica si de ce.
Timpul si prioritatile
In momentul in care copilul/adolescentul, are o baza de cultura generala, va sti SINGUR ce inseamna prioritate si valoarea timpului. Va sti sa se managerieze ”in felul lui”, chiar daca uneori pare haotic pentru un parinte care priveste din exterior. In dezordinea aia, exista o logica. Timpul acordat unei astfel de pasiuni se va micsora de la sine prin prisma vietii si a ce urmeaza. In comunitatea asta de gameri, cred ca peste 80% sunt oameni care au joburi, care au contiinta necesitatii unui venit, majoritatea dintre ei mergand spre domeniul de i.T. Sunt destul de putini care decid sa faca asta in mod profesionist si ii vezi concurand prin tot felul de turnee. Insa nu ne vom referi la ei. Ma gandesc la teama aia exprimata de parinti :”sta toata ziua si se joaca….nu stiu ce o sa faca mai tarziu cand <<s-o face mare>>”. Ce sa faca ? Va intra intr-un domeniu cu legatura si va lucra intr-o industrie care ARE un viitor. A fi miner, electrician sau sudor, nu mai e atractiv pentru nimeni, vremurile s-au schimbat de mult.
Jocurile video si violenta
Subiectul asta a fost super dezbatut in timp si se pot gasi studii care atesta clar ca industria de video-gaming, are acelasi efect pe care il au filmele asupra noastra sau expunerea la orice material violent. E vorba de individ si ”din ce esti facut”. Compasiunea, discernamantul, capacitatea de a intelege diferenta dintre bine si rau si consecinte, sunt din nascare, cu evolutie treptata pe masura ce individul creste. Faptul ca am pus mana pe o arma intr-un joc, nu m-a facut niciodata sa iau decizii gresite in viata reala. Desi locuind in Napoli, am avut si acces si am si purtat o perioada arma. Cazurile care vin din SUA si de care tot auzim, cu aceste declaratii absolut stupide gen ”jocurile video m-au facut sa vreau sa fiu ca acolo…”, se descalifica prin prisma lucrurilor descoperite dupa. Respectiv, se gasesc tot felul de filmulete si inregistrari in care personajul petrecea mai mult timp cu arma in mana decat ar fi jucat vreodata jocuri video. La ei exista o cultura a armelor inca de cand incep sa stea in doua picioare. Ca un contra argument, Coreea de Sud. Gamingul in Corea de Sud e RELIGIE. Nici un caz de mass-shooting EVER. Si chiar si cu regimul lor de control al armelor, sigur cineva facea rost de o arma. Sau, sunt convins ca exista si politisti sau militari gameri in Coreea de Sud. Si nu e singurul exemplu. Romania, poftim. A fi un manelist incult (un pleonasm intentionat) de la o varsta frageda, e mult mai periculos decat a fi gamer si e pe viata. Din gaming te mai opresti, iei pauze..acorzi prioritate altor lucruri in viata… Din ”dusmani, femei, masina si invidia”, e greu sa mai iesi. E sentinta pe viata pentru cei mai multi.
Evadare
Gamingul e folosit ca metoda de evadare din cotidian si cel putin gamingul din ziua de azi vin cu povesti extraordinare. Poftim exemplu Witcher, dupa care acum avem serialul cu acelasi nume. Cand noi intram in universul Warcraft cu Elfi, Gnomi, Oameni si Undead seria Stapanul Inelelor nu exista pe buzele sau in mintea nimanui. Imi aduc aminte insa de un alt aspect. Eu am crescut in Galati intr-o zona dura, cu o infractionalitate ridicata, chiar daca eram la 5 minute de Centru. Gamingul m-a in multe nopti in casa si parca o aud pe mama spunand : ”ehh lasa-l….decat sa stea noaptea pe strazi..”. Ca pana la urma nu a fost suficient, asta e alta poveste.. Insa e de preferat o astfel de lume virtuala, in detrimentul uneia care poate avea consecinte grave in viata reala.
Ca si concluzie, NU, in nici un caz gamingul nu va face copilul mai agresiv. Daca incepe sa chinuie animale, sa taie, sa spanzure, sa ii faca placere cand vede suferinta in ochii unor vietati, sa va alarmati. Alea sunt semnele care trebuie sa aprinda beculete rosii. Cred ca si chestia asta cu gamingul e o faza a vietii. Toate trec odata cu trecerea timpului. Doar Piramidele sunt eterne..
Extreme Gaming&Hardware 