Azi, din plictiseala, am reusit sa ii adun (cu forta) si sa ii fac sa stea unul langa altu’ : prima dragoste (Predatorul) si cel care mi-a furat inima : (PG27UQ). Din capul locului trebuie sa spun ca exista diferente uriase. Daca despre PG27UQ am vorbit de cateva ori si nu o sa mai insist atat de mult, a venit randul lui Predator XB27HK 27 , sa-mi explic alegerea si de ce poate fi o varianta pentru altii.
Asa cum spuneam intr-un articol mai vechi, monitorul si sursa erau ultimele componente din sistem asupra carora ne aplecam cu atentie. De la inceput am stiut pentru ce construiesc acest sistem si desi eram mult mai informat despre importanta monitorului, nu am realizat puterea unui 2080Ti. Si de aici cred ca pornerc si limitarile acestui Predator.
Cum era si normal, m-am gandit ca nu vor exista multe jocuri pe care 2080Ti sa le poata duce in 4k all ultra PESTE 60FPS, adica exact cat e rata de refresh rate a Predatorului. Da, se poate juca fara probleme chiar daca depasesti acel fps, G-Sync-ul categoric ajuta la limitarea efectului de ”rupere a imaginii” cand exista succesiune rapida de cadre, insa G-Sync-ul limiteaza si performanta intr-o oarecare masira. E si normal, ii spune mereu placii grafice : ”hei…mai incet, trimite date mai cu masura, monitorul nu poate reda atat de mult”. In plus, se intrevedea la orizont al doilea 2080Ti. Insa nu numai asta.
HDR-ul face diferenta in gaming, contrastul net superior, paleta de 10bit a culorilor, tehnologia Quatum Dot, refresh rate-ul de 144Hz (120% mai mare decat la Predator), toate aceste calitati m-au ”corupt” catre PG27UQ. Insa Predatorul nu e un monitor de aruncat. Asa cum este laudat in review-urile celor de la Tom’sHardware si TechSpot , este o varianta foarte buna chiar si pentru mediul profesional (editare video/foto), pe langa gamingul ”entry level” in 4k.
Predatorul meu se odihneste in spatele tv-ului, in asteptarea unui build foarte special, care sper ca va prinde viata pana de Craciun, pentru a-l face cadou unei persoane foarte dragi.
Extreme Gaming&Hardware 