Strix 3090 VS 2080Ti in Cyberpunk 2077 & WatchDogs: Legion

Putin intro avand in vedere ca n-am mai postat aici de ani lumina. Am inceput sa ma axez mult pe canalul de YouTube si in acelasi timp pe ceva learning mai avansat in AdobePremiere. Faptul ca am ajuns intr-un timp relativ scurt la peste 700 de subscriberi iar numarul de view-uri e intr-o constanta crestere, imi da de inteles ca alocarea timpului asa cum este acum ( mai putin aici – mai mult acolo ) este decizia corecta.

Idei de upgrade

In primul rand as vrea sa stiu mai multe despre ALDER LAKE, tehnologia hibrid de la Intel care v-a combina ”procesoare mici” cu ”procesoare mari” intr-un singur CPU de 16 nuclee ( cel care ma intereseaza pe mine ), cu specializari diferite in functie de workload. Avand in vedere ca ALDER LAKE e programat pentru ”late 2021”, informatia e cam rarefiata, spatiul fiind ocupat de generatia 11 care se va lansa in scurt timp cu acest 11900K ca principal star.

Este o generatie (11) peste care voi sari. 11900K vine cu (doar) 8 nuclee asa ca pentru mine ar fi dificil sa cad atat de abrupt de la 16 (7960X) la 8. Motiv pentru care sunt nevoit sa astept ceva mai serios. Performanta in multitasking devine din ce in ce mai importanta pentru mine, nu mai este vorba DOAR de gaming. Zilele trecute aratam cum acest monstru de 16 nuclee (32threads) poate encoda un video 4K HDR10 in acelasi timp in care rula Cyberpunk 2077 in 4K setari MAXIME de grafica si Raytracing. Desigur, 3090’ul joaca un rol important in toata ecuatia, insa odata cu noul codec H.265 care schimba accentul la encodare de pe GPU pe CPU, un procesor capabil de heavy woarkload devine din ce in ce mai util, avand in vedere ca TIMPUL de encodare e direct legat de….”caii putere”. Ca sa dau un exemplu concret, 5 minute de clip 4K HDR10 encodat cu 16 nuclee, imi ia undeva la O ORA (si nici nu folosesc cele mai bune setari de calitate la encodare). Nici nu vreau sa ma gandesc cam cat mi-ar lua cu 8 nuclee (timpul nu creste/scade proportional – e posibil sa dureze undeva la 3 ore pentru 5 minute de clip).

Noua Placa de Baza

Sunt cateva lucruri clare aici :

Alder Lake va folosi SOCKET 1700 care nu va fi compatibil cu nimic din ce avem acum (X299, Z490,Z590). Aici mi-am luat teapa cu Rampage VI Extreme care reprezinta un dead end si nu a fost deloc un chilipir ( va face parte dintr-un alt build, dar asta e alta discutie ).

Alder Lake va folosi FOARTE PROBABIL DDR5, poate chiar PCIe 5. In editare video (lucru de care ma lovesc tot mai des) RAM-ul si viteza sunt esentiale. In prezent folosesc un kit de 64GB DDR4 2666Mhz insa un salt pe… 4800+Mhz ar fi ceva…de vis. Chiar zilele trecute trimiteam un print screen cuiva care imi spunea candva ca ”n’ai la ce sa folosesti 64GB RAM”. In momentul respectiv, foloseam 53 din 64. SPER, SPER ca pretul acestor placi de baza (SKT 1700) nu va intrece limita bunului simt si oricum ar fi, sper ca Intel sa lucreze la backward compatibility mai mult pentru generatia Alder Lake si peste…

Placa Grafica

Super multumit de acest STRIX 3090 OC care acopera toate necesitatile, atat in sensul de gaming 4K cat si editare. Cei 24GB de VRAM GDDR6X chiar fac diferenta.. In domeniul asta nu va mai exista un upgrade pana la Lovelance, probabil undeva la mijlocul lui 2022. Clipurile de mai jos reprezinta un statement ca dovada a celor enuntate.

Si pentru ca tot vorbeam de viitoare upgrade-uri, azi voi incerca sa vand un 2080Ti in logica construirii unui buget pentru viitoarele upgrade-uri. Pretul lor a scazut, insa voi incerca sa profit de disponibilitatea EXTREM de scazute a noii serii 30. Sunt convins ca dupa ce se vor rezolva problemele de disponibilitate, pretul se va duce la vale (pentru 2080Ti) asa ca… e timpul sa actionati.

Pentru cei care vad acest articol prima data fara sa fi citit articole precedente :

  • Un PC il construiesti dupa nevoile pe care le ai. Regula de aur pe care o tot repet : pentru gaming, FRECVENTE MAI MARI per core e PREFERABIL fata de CORE COUNT ! In gamingul din ziua de azi,chiar si un 6 core e arhi-suficient. Oare de ce Intel incearca sa isi impuna dominatia in gaming (nu cred ca a pierdut’o nici cu 10900K) cu un 8core (11900K) ?
  • Chiar si pentru gaming, sweet spot-ul in viteza RAM e undeva la 2666Mhz. Nu irositi banii pe kit-uri ultra rapide pentru ca diferentele de fps sunt neglijabile (gen 3..4fps diferenta intre 2666 si 4000Mhz). 16 GB suficienti pentru gaming iar 32GB e un minim pentru editare video eficient.
  • Core-count-ul e rege in multitasking. Live streaming, gaming, editare video, web browsing (in acelasi timp) etc etc… Cu cat mai multe core-uri, cu atat mai bine.
  • Placa grafica – cu cat mai puternica, cu atat mai bine. Insa nu are nici un rost sa investesti intr-un 3080 daca ai de gand sa folosesti 1080p rezolutie, pentru ca ai un monitor varza care nu-ti trece de 60Hz si nu e nici HDR compatibil.. Cred ca asta e un alt criteriu principal de la care trebuie pornit cand vrei sa construiesti ceva : in ce rezolutie ai sa joci si ce monitor ai ?
  • Sursa devine si ea din ce in ce mai importanta. Fii mereu cu cel putin 100W peste ce consumi. Spike-urile in consum sunt tot mai frecvente si NU TOATE sursele livreaza 100% din ce scrie pe ea.

Strix 3090 VS 2080Ti in Cyberpunk 2077

Pentru cei care mai au dubii in privinta saltului de performanta de la prima generatie RT VS a doua generatie (seria 3000). Daca e sa o luam per$, un 2080Ti se lansa la un pret de 1200$. Un 3090 a avut pret de lansare 1500$. Insa performanta este in mare parte DUBLA, exact atunci cand vorbim de setari extreme :

In continuare, acel sweet spot de performanta VS pret este reprezentat de 3080 care se apropie de 3090 la un retail price de 1000$. Ma astept ca 3080Ti (cu 20GB VRAM), sa fie la nivelul de 1200$, exact cum era cotat 2080Ti’ul acum 3 ani.. Ce e impresionant e cum reuseste 2080Ti’ul sa bata ORICE XT (Radeon) in materie de Raytracing.